Cerul.O mare cenuşie, încărcată de sentimente triste, parcă nu mai poate duce povara. Se opreşte şi plânge. Stropii de ploaie, plăpânzi şi zglobii, cad şi se izbesc puternic de frunzele uscate ale salcămului din faţa casei. A venit toamna, totul se usucă, ploaia şi vântul curăţă ce timpul nu a reuşit să facă.Plânge cerul...e trist.
Pereţii căsuţei încep să putrezească.Casa, plină de amintirile copilăriei, surâsul adolescenţei şi bucuria maturităţii e veche.Goală, ea nu mai rezistă mult.
A îmbătrânit...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu